Anastasia FILAT – Ce este pocăinţa?

Ce este pocăinţa?

ANASTASIA FILAT pe 29 OCTOMBRIE 2007

Această întrebare îi frământă pe mulţi oameni, dar foarte puţini sunt în stare să dea un răspuns. Mulţi confundă pocăinţa cu căinţa. Mie mi-a luat mult timp să pot înţelege ce înseamnă pocăinţa şi anume ce sens are acest cuvânt în Sfintele Scripturi. Vreau acum să vă împărtăşesc ce am înţeles cu privire la acest subiect în urma studierii Sfintelor Scripturi mai mulţi ani la rând.

1. Pocăinţa înseamnă schimbarea gândirii. Cuvântul din limba greacă tradus în limba română “pocăinţă” este metanoie de la [meta ] – a schimba, şi [noie] – minte, gândire. Deci, pocăinţa este o schimbare a gândirii, a conceptului despre viaţă. Omul trăieşte aşa cum gândeşte. De aceea înţeleptul Solomon scrie la Proverbe 4:23 : “Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” Omul, din moment ce acceptă un lucru în mintea lui, mai devreme sau mai târziu, ajunge să-l şi înfăptuiască. Domnul Isus spune la Matei 15:17-20: ” … ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile cari spurcă pe om”. (Aici cred că este nevoie de menţionat că în vechime oamenii credeau că inima este locul gândirii şi simţurilor). O schimbare adevărată se poate produce în viaţa unui om numai atunci când acesta îşi schimbă gândirea.

2. Pocăinţa este produsă de Dumnezeu în viaţa celui care intră în Noul Legământ. Perioada robiei babilonene a fost o una destul de grea pentru poporul Israel. Mulţi credeau că Dumnezeu îi va distruge ca naţiune. În acest context Dumnezeu le vesteşte că vor veni zile când va încheia cu ei un Nou Legământ şi potrivit acestui legământ le va da o inimă nouă. La Ieremia 31:33 spune că “Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor”, iar la Ezechiel 11:19-20 spune “Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne,ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.” ( Nu uitaţi că orice referinţă la inimă are în vedere gândirea omului). Acelaşi lucru este scris şi la Ezechiel 36:25-27. Deci, în Noul Legământ Dumnezeu promite că va schimba gândirea omului şi aceasta îl va determina pe om să trăiască o viaţă în ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu.

3. Pocăinţa se produce în viaţa omului atunci când acesta intră în Noul Legământ. Ca să înţelegem mai bine când un om intră în Noul Legământ este important să înţelegem ce înseamnă “Legământ”. Cuvântul ebraic folosit pentru “legământ” este “berit” şi înseamnă “o înţelegere solemnă făcută prin trecerea printre bucăţile de animal jertfit”. În vechime când se încheia un legământ, se aducea un animal ca jertfă, care era despicat în două jumătăţi şi persoanele care intrau în legământ trebuiau să treacă printre aceste două jumătăţi de animal. Această procedură se mai numea “umblarea prin moarte”.Prin aceasta partenerii de legământ îşi jurau unul altuia credincioşie; şi anume că ei aleg să moară pentru ei înşişi şi să trăiască pentru a împlini condiţiile legământului. Pe de altă parte ei parcă spuneau : aşa să-mi facă şi mie Dumnezeu (ca acestui animal) dacă voi călca condiţiile legământului. De aceea şi Domnul Isus le spune tuturor la Luca 9:23-24: “Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mîntui.”

 

Sf. Efrem Sirul – cuvânt despre pocăinţă şi umilinţă…

Iubiţii mei fraţi, cât avem timp, să plângem în rugăciunile noastre, ca să ne mântuiască Domnul datorită acestui plâns nesfârşit, de scrâşnirea dinţilor (Mt 8:12) şi de focul gheenei (Mt 5:22); să ne bucure în viaţa cea veşnică, unde s-a arătat durerea cea profundă, tristeţea şi suspinul (Is 51:11), unde nu există moarte şi decădere, ci [acolo unde] există cu desăvârşire bucuria, desfătarea şi uşurarea, dar şi alte bunuri, pe care le-a pregătit Dumnezeu celor care-L iubesc (1 Co 2:9).

Fericit şi de trei ori fericit este cel ce se va considera sfânt pentru acele bunuri. Nenorocit şi mizerabil este cel ce se va lipsi de ele, căci Domnul spune: „Ce va folosi omul, dacă lumea va câştiga, dar sufletul său îl pierde?” (Mc 8:36). Să nu ne îndulcească acest veac desfrânat şi zadarnic, ca să nu ne amărască focul cel veşnic (Mt 18:8) şi viermele cel adormit şi veninos (Mc 9:44,46,48).

Trezeşte-te, leneşule, şi imită în viaţa ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt împreună cu tine, care se luptă, şi arată râvna lor pentru mântuire; vezi cum candela lor este luminoasă şi gura lor laudă întotdeauna pe Dumnezeu Cel nemuritor.

Nu invidia pe cei ce dobândesc bogăţii

Nu imita pe cei ce visează cu ochii deschişi, ci pe cei ce se luptă cu patimile. Nu imita pe cei ce sunt petrecăreţi, ci pe cei ce postesc. Nu imita pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng. Nu imita pe cei ce dansează, ci pe cei ce se roagă. Nu imita pe cei ce glumesc cu cântece demoniceşti, ci pe cei ce psalmodiază cântări duhovniceşti. Nu imita pe cei ce cântă la chitare, ci pe cei ce citesc lecturi.

Nu invidia pe cei ce dobândesc bogăţii, ci pe cei ce se umilesc. Să slăveşti pe Domnul împreună cu David, căci în umilinţa noastră Domnul ne va pomeni (Ps 135:23).

Să nu iubeşti cele pline de desfătare, ci suferinţa. Să nu iubeşti pe cei ce care se îmbată, ci pe cei ce flămânzesc şi însetează. Să nu iubeşti pe cei ce se ceartă, ci pe cei împăciuitori. Să nu iubeşti pe cei plini de duritate, ci pe împăciuitori şi pe făcătorii de pace. Să nu iubeşti pe cei obraznici, ci pe cei blânzi. Să nu te vezi des cu cei ce batjocoresc, fiindcă cei ce batjocoresc nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1 Co 6:10).

Niciodată să nu ai prietenie cu ereticii. Să nu mănânci împreună cu ei, să nu bei împreună cu ei, şi nici să nu călătoreşti împreună cu ei. Să nu mergi în casa lor, şi nici la adunarea lor, căci toate cele ce le au sunt necurate, precum spune Apostolul Pavel: „pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul” (1 Tit 1:15). Asigură-ţi deci sufletul tău, iubite frate. Să nu ai prietenie cu ereticii, ca să nu devii părtaş în grupul lor; căci, precum Domnul a spus, nu au dobândit iertarea păcatelor nici în viaţa prezentă, şi nici în cea viitoare (Mt 12:32); şi este vizibil că nici aceştia ce sunt molipsiţi împreună cu ei, deoarece fiecare va secera ceea ce a semănat (Gal 6:7).

„Vai de cei ce fac legi nedrepte şi de cei ce scriu hotărâri silnice”

Atenţie, iubite frate. Să nu ai duşmănie asupra cuiva; dacă este cu putinţă, nici măcar o oră. Niciodată să nu dormi având duşmănie asupra cuiva, poate s-a îndepărtat noaptea de la voi, şi suferinţa cea inevitabilă. Niciodată să nu încetezi să te rogi; când poţi, cu faţa la pământ; când nu ai puterea, roagă-te cu mintea. Să nu aştepţi duminica, să nu schimbi locul [de rugăciune], şi nici biserica; ci unde te-ai găsi, fie cutreierând ogorul, fie mergând pe drum, fie păşunând oi, fie culcându-te la casa ta, să nu te îndepărtezi de la rugăciunea ta.

Ai grijă deci, iubite frate. Să nu ai duşmănie. Şi să ştii că Dumnezeu nu va primi rugăciunea celui ce poartă ranchiună împotriva semenului său. Apără-te să nu rodeşti otravă şi băuturi magice, cum nici amulete; să nu le porţi, nici când alţii le confecţionează. Fiindcă nu sunt amulete, ci închisoare. Pentru aceasta profetul Isaia spune: „Vai de cei ce fac legi nedrepte şi de cei ce scriu hotărâri silnice” (Is 10:1). Tu însă, ca un credincios, îndepărtează-te de acestea, având [ca] adevăr crucea cea de viaţă şi mântuitoare, şi pe Domnul care S-a răstignit pe ea; pe Domnul care îmbrăţişează pe toţi cei ce iubesc crucea [Sa] cea sfântă şi de viaţă-făcătoare. Aceluia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

[traducere din lb. greacă de Drd. Alexandru Prelipcean, după originalul: Osiou Efraim tou Syrou, Erga, vol. 5,  Keimeno-metafrasy-sxolia apo ton Konstantino G. Frantzola, Ed. „To Periboli tis Panaghias”, Tesalonic, 1998, pp. 114-117. Trimiterile biblice sunt ale editorului grec]

Puterea de a ierta pacatele…

Puterea data de Hristos Apostolilor de a ierta pacatele oamenilor nu apare ca o harisma personala care ar fi disparut cu viata lor pamanteasca, ci ca o institutie permanenta si ca o expresie concreta a puterii Duhului Sfant cu care Hristos insusi a investit pe Apostolii Sai dupa inviere. Caci odata cu instituirea preotiei sacramentale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21-22), are loc si instituirea Tainei Spovedaniei, aratata ca lucrare a celor investiti cu puterea Duhului Sfant si trimisi in lume: „Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 23).

Deci, puterea episcopului si a preotului, ca savarsitori ai Tainei Spovedaniei, de a ierta pacatele, vine de sus, de la Hristos insusi si este permanent in acestia prin insasi Taina Hirotoniei. Dar pe aceasta putere dumnezeiasca de a ierta pacatele celor care si le marturisesc in fata lor, cu cainta adanca, episcopul si preotul o cer si de sus pentru Penitentul ce se afla in fata lor pentru iertare de pacate. Formula sau epicleza Tainei Spovedaniei arata atat pe savarsitorul Tainei cat si felul si originea puterii iertarii pacatelor: „Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule (N) si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui si al Fiului si ai Sfantului Duh, Amin”. Este o formula rugatoare conforma cu spiritul chenotic al Bisericii Ortodoxe, total deosebita de formula imprecatorie romano-catolica: „Ego te absolvo a peccatis tuis in nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti”.

In epicleza ortodoxa Tainei Spovedaniei nu se vede deci niciun fel de substituire a episcopului si preotului lui Hristos insusi, savarsitorul real si principal dar nevazut al Tainei. Preotul se sterge, de fapt, in fata lui Hristos, punand in fata constiintei penitentului pe Hristos insusi, in fata caruia niciun om nu se poate simti umilit si la care gaseste intelegere si iubire iertatoare a neputintelor omenesti, El insusi rugandu-se Tatalui pentru iertarea celor care L-au rastignit pe Cruce. Episcopul si preotul sunt organele vazute ale Arhiereului si Preotului nevazut Hristos, care i-a investit pe acestia cu puterea Duhului Sfant sa lucreze cele sfinte, Tainele, ca mijloace obiective de impartasire a , in Biserica Sa, care este o comunitate concreta sacramentala a oamenilor cu Dumnezeu.

Lucrand insusi Hristos prin ei, puterea episcopului si preotului in iertarea pacatelor este relativ nelimitata (Mt. 18, 18; In. 20, 23; Mt. 18, 19). Nu exista nicio discriminare de persoana, de greseala sau de cantitatea pacatelor. Pentru tot felul de pacate,Apostolii au primit puterea iertarii sau legarii acestora si, prin ei, Biserica intreaga mai departe in timp, prin episcopii si preotii ei. Puterea nelimitata a iertarii pacatelor in Biserica este inclusa in insasi trimiterea Apostolilor in lume, investiti cu puterea Duhului Sfant: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21, 22). Comentand acest text, Sf. Ioan Hrisostom noteaza: „Tatal a dat Fiului toata judecata; eu va incredintez in intregime prin Fiul, Apostolilor si preotilor”.

Sf. Ap. Pavel reprimeste la Corint, in Biserica, in urma pocaintei sale sincere, pe incestuosul pe care el il excomunicase mai inainte (II Cor. 2, 7-10 si I Cor. 5, 1-5), dupa exemplul Mantuitorului care a iertat pe femeia prinsa in adulter (In. 8, 11) si a reintegrat in iubirea Sa si in cenaclul Apostolilor pe Petru (In. 21,15-19).

In Taina Spovedaniei, episcopul sau preotul asculta cu atentie mLrturisirea pacatelor facute de catre penitent, ajutandu-1 prin intrebari si indemnuri pentru ca marturisirea lui sa fie cat mai corrlpleta si explicita. Duhovnicul nu va manifesta absenta sufleteasca, plictiseala sau graba, ci o foarte mare intelegere umana care sa creeze si sa sustina starea de cainta in sufletul penitentului. Cu alte cuvinte, preotul duhovnic trebuie sa coboare in adancul de taina al penitentului, stiind ca nu este singur, ci Hristos impreuna cu el coboara in sufletul penitentului. Iar acesta din urma traieste aceasta coborare a duhovnicului in fiinta si viata lui ca o coborare datatoare de putere.

Puterea episcopului si preotului, savarsitori ai Tainelor Spovedaniei, este experiata de penitent ca o putere spirituala, esential diferita de puterea civila judiciara. Iar sentinta sau judecata pe care o da duhovnicul la Spovedanie este o judecata de har, de milostivire, urmarind ca scop principal iertarea pacatosului si restabilirea lui in comunitatea fratilor sai in Hristos, ca un madular sanatos. Excomunicarea si scoaterea membrului bolnav din comunitatea Bisericii pentru pacatul apostaziei sau ereziei, sau a altui pacat similar acestora, nu sunt executate de un singur preot, ci de episcop si foarte adesea de un sinod de episcopi, de Biserica intreaga prin episcopii ei (Mt. 18, 17). Scopul mai indepartat al excomunicarii este tot vindecarea celui bolnav si indreptarea lui.

Episcopul si preotul pot sa si amane un timp dezlegarea penitentului de pacatele grele savarsite, dand acestuia un anumit canon sau epitimii. Dar prin acestea nu se urmareste pedepsirea, ci vindecarea penitentului de anumite pacate grave. Duhovnicul apare acum fata de penitent ca judecator si medic iscusit care apreciaza natura si ponderea gravitatii pacatelor marturisite, fara sa inceteze a fl in continuare un prieten intelegator al acestuia. Lucrarea de Judecator este o simpla lucrare de apreciere pusa in slujba celei de ntedic. Necesitatea preotului apare pe primul plan in aceasta faza, tindea penitentul nu-si poate fixa el singur mijloacele de vindecare si nici nu i le poate da un alt semen al sau cu suficienta autoritate si putere, pentru a-l face sa le implineasca.

Episcopul si preotul dispun si de putere. Dar acestia nu pot dezlega pe penitent sau constata ca acesta nu poate fi dezlegat, pana ce penitentul nu se dezleaga el insusi in interiorul sau, de legaturile pacatului si pana ce nu s-a deschis el insusi putintei de comunicare intre el si Biserica intre el si Hristos. Iar aceasta este un act de credinta deplina in Hristos si in Biserica. De aceea, ca si la Botez si Euharistie penitentul este intrebat de credinta sa, caci cineva din afara Bisericii nu poate fi primit nici la Euharistie si nici la Spovedania dinaintea acesteia, necesara pregatirii pentru primirea Euharistiei.

Episcopul si preotul lucreaza in Taina Spovedaniei atat in numele lui Hristos cu a carui putere sunt investiti si o manifesta, dar si in numele comunitatii care isi da asentimentul ei implicit la toate actele lor. In cazul Tainei Spovedaniei, asentimentul implicit al comunitatii ecleziale transpare din intreaga disciplina penitentiala, stabilita de Biserica pe baza cunoscutelor locuri din Noul Testament, amintite si de noi in cursul acestui referat, dar mai cu seama pe baza cunoscutului text din I Cor. 5, 9-12, in care se atrage atentia crestinilor sa nu aiba legaturi cu o serie de oameni pacatosi si pacate. Epitimiile trebuie sa fie insa in raport cu gravitatea si felul pacatelor, cu situatia si capacitatea fiecarui penitent.

De aceea, ele pot fi si scurtate sau si intrerupte cand preotul observa la penitent o ravna deosebita de a rupe interior cu obisnuinta pacatoasa sau cand penitentul este amenintat de o moarte apropiata. Canonul 102 Trulan, care sintetizeaza intr-un fel intreaga disciplina penitentiala de pana aici, nu este numai unul dintre cele mai pretioase ghiduri pentru episcop si preot in Taina Spovedaniei, ci si un document de mare valoare in care sunt surprinse nu numai implicatiile ecleziale ale pacatului si iertarii acestuia de catre Hristos prin episcop sau preot, ci si implicatiile profunde ale puterii harice de a ierta sau lega pacatele, pentru Biserica, pentru episcopul si preotii Bisericii si pentru penitentii insisi in mantuirea lor.

Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu

Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie…

Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie…

86. Ce este pacatul si de ce atrage dupa sine mania lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor?

Dupa invatatura Sfintei Scripturi, pacatul este calcarea cu buna stiinta si de bunavoie a voii lui Dumnezeu. El se mai numeste si faradelege ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 426; Romani 5, 13; Iacob 2, 9; Isaia 49, 12-13). Radacina pacatului este pofta care ispiteste pe om (Iacob 1, 13-15). Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului fiindca ” pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu ” (Deuteronom 17, 25; Pilde 3, 32). Pacatul atrage mania lui Dumnezeu asupra omului, deoarece ” pacatosii sunt vrajmasi ai lui Dumnezeu ” (Iov 21,17; Ieremia 21,14; Psalm 20, 8-10; 78, 6; Isaia 10, 6).

87. In cate feluri se impart pacatele si care sunt pacatele mai greu de vindecat?

Sfantul Ioan Evanghelistul imparte pacatele in doua: pacate de moarte si pacate care nu sunt de moarte (1 Ioan 5, 16-17). Tot el imparte pacatele de moarte in trei mari grupe: pofta trupului, pofta ochiului si trufia viietii (1 Ioan 2, 16). Sfintii Parinti impart pacatele de moarte in trei mari grupe:

a. pacatele capitale, in numar de sapte;
b. pacate strigatoare la cer, care sunt mult mai grave precum: uciderea, pruncuciderea, asuprirea saracilor, rapirea avutului altora, uciderea aproapelui, etc;
c. pacate impotriva Duhului Sfant. Acestea sunt cele mai grave pacate facute de oameni pe pamant pentru ca hulesc pe Dumnezeu si alunga harul Duhului Sfant de la om. Dintre acestea amintim: necredinta in Dumnezeu, apostazia (lepadarea de credinta), eresul, secta, deznadejdea, sinuciderea, ura de om pana la moarte, prea marea incredere in Dumnezeu, injuraturile etc. Cele dintai se numesc ” pacate capitale „, pentru ca sunt cele mai numeroase si stapanesc pe cei mai multi oameni. Cele de-al doilea se numesc ” strigatoare la cer „, pentru ca striga si cer de la Dumnezeu pedeapsa omului inca in viata. Pacatele cele mai mari si mai greu de vindecat sunt pacatele impotriva Duhului Sfant si pacatele de moarte care stapanesc pe om de mai multa vreme, adica patimile.

88. Care este cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu?

Cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu este pacatul mandriei, caci acesta a facut pe ingeri diavoli, dupa cum si smerenia ” poate face din diavoli ingeri ” (Scara, Cuvantul 25).

89. Care sunt imprejurarile pacatului si cate sunt acestea?

Imprejurarile pacatelor sunt in numar de sapte si anume: Cine a facut pacatul? Ce fel de pacat a facut? Din ce motiv si pentru ce l-a facut? Prin ce mijloc l-a facut? In ce vreme l-a facut (in tinerete, la batranete, ziua, noaptea etc.)? In ce loc l-a facut? De cate ori l-a facut? (A se vedea pe larg invatatura catre duhovnic de Sfantul Nicodim Aghioritul, pag. 26-27, ed. 1928).

90. Care si cate sunt treptele pacatului?

Treptele pacatului sunt in numar de douasprezece, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul si anume: Prima treapta, cand face cineva fapta buna cu scop rau pentru bani, pentru lauda, pentru cinste, adica cand amesteca binele cu raul. A doua treapta este implinirea faptei bune pe jumatate, necompleta. A treia treapta este ispita, momeala, adica ispitirea ce vine asupra omului de la diavol, de la lume si de la trup si-l ispiteste pe om prin cele cinci simturi numite de Sfintii Parinti ” ferestrele sufletului „. A patra treapta este unirea, adica amestecarea mintii cu ispita. A cincea treapta a pacatului este lupta miniti, adica a sufletului cu ispita. Pana aici nu este pacatul zamislit. De aici insa incepe a zamisli pacatul care aduce osanda asupra omului. A sasea treapta a pacatului este invoirea mintii cu pacatul, adica indulcirea mintii de ispita, de pofta. Din clipa aceasta se zamisleste pacatul in mintea si inima omului si-l face pe om vrednic de osanda, precum spune Sfantul Apostol Iacob: ” Pofta zamislind, naste pacatul, iar pacatul savarsindu-se, naste moarte ” ( Iacob 1, 13-15).

A saptea treapta a pacatului este pacatul facut cu mintea prin imaginatie. Ca dupa ce omul se invoieste sa faca pacatul, el se sileste, din indemnul diavolului, sa intipareasca acel pacat in mintea sa ca si cum l-ar fi facut cu lucrul. Prin imaginatie pacatul creste si se inradacineaza in inima omului. A opta treapta a pacatului este hotararea vointei de a face pacatul si insasi savarsirea lui cu fapta. A noua treapta este obiceiul pacatului, adica savarsirea lui de mai multe ori. A zacea treapta a pacatului este patima, deprinderea, adica savarsirea permanenta cu voia si fara voia omului. A unsprezecea treapa a pacatului este deznadejdea, cand omul isi pierde nadejdea iertarii prin pocainta, prin harul si mila lui Dumnezeu. A douasprezecea treapta a pacatului este sinuciderea, adica uciderea omului deznadajduit din cauza pacatelor sale cu voia sa libera. Aceasta este cea mai grea treapta a pacatului, de care sa ne fereasca Dumnezeu pe toti. Cel care se sinucide nu mai are iertare in veci, iar Biserica nu are voie sa se roage pentru el. (Dupa Invatatura catre duhovnic, pag. 15).

Sfintii Parinti ne invata sa ne luptam cu pacatul cat este mic, in clipa zamislirii, iar nu cand se face mare si se inradacineaza prin patima in inima noastra. Sa-l ucidem, cand este furnica, iar nu leu, caci altfel ” furnicoleul ” ne ucide el pe noi. La fel si psalmistul David, insuflat de Duhul Sfant, zice: ” Fericit este cel ce va lua si va lovi pruncii tai de piatra ” (Psalm 136, 9), adica, feririt este acel crestin care isi va zdrobi pacatele sale de piatra-Hristos cat sunt inca mici ca niste prunci, ca de vor creste mari ne vor robi in Babilonul patimilor si ne vor ucide ele pe noi.

91. Care este baia duhovniceasca care spala, dezleaga si scoate din radacina pacatele omului?

Intai este baia sfantului si dumnezeiescului Botez care spala pacatul stramosesc si toate pacatele facute pana la Botez (Fapte 2, 38; Ioan3, 3-5). A doua baie, deopotriva cu Botezul, este Taina Sfintei Spovedanii. care spala si curata pacatele oamenilor. Despre aceasta spune Sfantul Isaac Sirul: ” Dar dupa dar, s-a dat de Dumnezeu oamenilor dupa Botez, Taina Pocaintei, ca pocainta este numita si a doua nastere ” (Filocalia, vol. X, Cuvantul 72). Iar dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul a indraznit sa zica: ” Mai mare decat Botezul, dupa Botez, este izvorul lacrimilor ” (Cuvantul al 7-lea, Pentru plans, Filocalia, vol. IX).

92. Cand raman pacatele nedezlegate la Sfanta Spovedanie?

Cand crestinul nu-si marturiseste toate pacatele asemenea lui Iuda si cand duhovnicul nu le dezleaga. El nu are voie sa le dezlege pana ce crestinul nu primeste canonul randuit. Daca duhovnicul dezleaga pe cineva ” mai inainte de a face acela canonul, sau mai inainte de a marturisi (de a se fagadui)ca il va face, unul ca acela se face vinovat de toate pacatele celui pe care l-a dezlegat ” (A se vedea Carte folositoare de suflet si Invatatura catre duhovnic, de Sfantul Nicodim Aghioritul).

Iarasi, pacatele omului raman nedezlegate daca nu face fapte de pocainta, ” caci fara de indreptare nu poate sa existe iertare „. Insa adevarata pocainta este parasirea pacatului si cainta inimii.

93. Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant (hulele)de care zice Domnul ” ca nu se iarta nici in veacul de acum, nici in cel viitor „? Daca sunt marturisite si se face canon pentru ele sunt iertate?

Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acestea: necredinta si impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine; increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu; deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu, pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune. precum si neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii; ura de moarte, nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; lepadarea de credinta, eresul, secta, sinuciderea etc.

Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in veacul de acum nici in cel viitor este ” indaratnicia omului de a nu se pocai de aceste pacate in toata viata si impietrirea inimii lui „. Cel ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu voieste sa fie iertat si sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste si se hotaraste sa nu mai pacatuiasca si cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta si cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci ” nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu ” (Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953).

94. Care sunt conditiile canonice ale Sfintei Spovedanii?

Spovedania, pocainta sau marturisirea pacatelor este una din cele sapte sfinte Taine ale Bisericii prin care Dumnezeu iarta si dezleaga pacatele tuturor celor ce se pocaiesc cu sinceritate si hotarasc sa duca o viata curata, dupa voia lui Dumnezeu. Ea incepe de la varsta de 6-7 ani si se savarseste cat mai des, dupa nevoile sufletesti ale fiecaruia. Calugarii din manastiri, dupa traditie se marturisesc o data pe saptamana, iar mirenii cel mai des odata pe luna si cel mai rar de patru ori pe an, in cele patru posturi (Constitutiile Apostolilor, 11-13; Marturisirea Ortodoxa etc.). Conditiile canonice si obligatorii ale adevaratei spovedanii sunt acestea: Mai intai, alegerea unui duhovnic bun si iscusit. Apoi, spovedania sa fie intreaga, sincera, de buna voie, iar nu silita, cu umilinta si sa fie neprihanitoare (Invatatura catre duhovnic, pag. 141-149). Dumnezeu osandeste pacatul dupa constiinta si intelepciunea fiecaruia, pe unii de la varsta de 10 ani, iar pe aliti de la o varsta mai mare. Daca isi va spovedi omul pacatele, cu tot sufletul, cu cainta si de buna voie, atunci duhovnicul poate usura vindecarea ranilor sale sufletesti, iar canonul cu care trebuie sa-l canoniseasca pe credincios sa-l imparta in trei. O parte sa o puna pe seama milostivirii lui Dumnezeu canimeni nu este fara de pacat afara de unul singur Dumneu Care ne-a rascumparat cu Sfant Sangele Sau din mainile diavolului. A doua parte din canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la arhiereu sa dezlege si sa lege pacatele oamenilor, dupa cum spune nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos (Indreptarea Legii, 1652, cap. 322). Iar a treia parte din canon sa o dea aceluia care a savarsit pacatele.

Duhovnicul sa aiba un loc sfant unde sa spovedeasca pe oameni. De obicei, spovedania se face in Sfanta Biserica, in fata icoanei Mantuitorului nostru Iisus Hrisos. Preotul este dator ca pe fiecare sa-l primeasca la spovedanie cu fata vesela, cu blandete si evlavie, ” iar nu cu mahnire si cu fata posomorata ” (Ibidem, 327). Iar de va fi vreun om bolnav de moarte, si va chema preotul sa-l spovedeasca, iar acesta nu va merge, macar de nu ar fi duhovnic, atunci pacatele celui ce a murit nespovedit raman asupra preotului, ” si preotul trebuie sa se pocaiasca trei ani si metanii 100 pe zi ” (Pravila bisericeasca de la Govora, 1648, pag. 47).

Credinciosii sunt datori sa spuna toate pacatele si sa nu-si schimbe duhovnicul, decat cu binecuvantare si din motive intemeiate. ” Oricare om sau femeie de-si va lasa duhovnicul sau fara oarecare vina si se va duce sa se spovedeasca la altul, sa se desparta de Biserica, impreuna cu acela ce il primeste pe el ” (Ibidem, 117). Cel ce s-a spovedit si a primit canonisirea si dezlegarea trebuitoare fara a mai repeta pacatele facute, ” unul ca acesta nu este obligat sa le repete la alta marturisirie ” ( Sfantul Simion al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. IX, 24). Unii sunt de parere ca, in chip exceptional, ” cand cineva din mireni asista la moartea neprevazuta a cuiva daca acela nu are cui sa se marturiseasca, se poate spovedi celui ce asista, adica mireanului, ca apoi acesta sa marturiseasca pacatele celui mort la duhovnic, luand dezlegare pentru amandoi ” (Pravila bisericeasca, ms, de Arhim. Nicodim Sachelarie).

Sa se stie ca ” este si o spovedanie pacatoasa sau falsa ” si anume, cand cineva cauta un duhovnic lesne iertator, care dezleaga, nu dupa legea lui Dumnezeu, ci dupa parerea sa, sau are aceleasi pacate. Acestia se afunda amandoi in osanda, mai rau decat daca nu s-ar fi spovedit. Cand cel ce se marturiseste nu spune toate pacatele sale, sau le spune pe jumatate, sau le justifica cu minciuni, ducand in eroare pe duhovnic, cand se vor spovedi in colectiv mai multi oameni la duhovnic, spunand pacatele in gand, fara a le auzi preotul si a le aprecia pe toate in lumina Sfintelor Canoane si a legilor morale, in toate aceste trei cazuri, Taina Spovedaniei nu este savarsita canonic si pacatele raman nedezlegate ( Ibidem), caci spovedania se face numai individual.

Alte conditii canonice ale Sfintei Spovedanii sunt si acestea: spovedania se face numai individual si niciodata in grup, in public, cum este obiceiul in unele parti. Credinciosii sunt datori sa-si cerceteze constiinta din copilarie si sa noteze pe hartie toate pacatele facute, pentru a nu uita nici unul. Marturisirea se face intotdeauna cu post si rugaciune, inainte de a manca, atat preotul cat si credinciosul. Ea se face in orice zi si ori de cate ori ne mustra constiinta, indiferent de vrednicia preotului, caci harul Duhului Sfant savarseste taina. Spovedania se face la nevoie si fara post, chiar daca nu este cineva vrednic de Sfanta Impartasanie, caci numai prin spovedanie se spala si se dezleaga pacatele.

95. Care este cheia Sfintei Spovedanii si care sunt efectele ei?

Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, Taina Pocaintei se immparte in patru parti si anume:

a. Durerea inimii si parerea de rau a celui ce a facut pacatul.
b. Spovedania prin viu grai si individual la duhovnic.
c. Implinirea canonului dat de duhovnic.
d. Dezlegarea, sau cheia Sfintei Spovedanii, care se face pe capul celui ce s-a spovedit prin punerea mainilor si semnul Sfintei Cruci. Cel mai mare efect al Spovedaniei este dezlegarea si iertarea pacatelor celui ce s-a marturisit, dupa cuvantul Domnului, care zice: ” Carora veti ierta pacatele se vor ierta lor si carora le veti tine, tinute vor fi ” (Matei 16, 19; Ioan 20, 23).

96. Pe cine nu are voie dubovnicul sa dezlege la spovedanie?

Nu are voie sa dezlege pe cel ce nu se hotaraste a parasi pacatul si a face canonul. De asemenea, nu are voie sa dezlege pe acei carora le amana canonisirea pana ce preotul duhovnic va cerceta canoanele si pravilele bisericesti, spre a se orienta asupra canonisirii lor (Sf. Vasile, can. 84, Cartagina, 43; Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic, Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, Sfantul Simeon Tesaloniceanul).

97. Care este cel mai important si mai folositor canon ce trebuie dat la Sfanta Spovedanie?

In vremile vechi, cand crestinii aveau mare ravna si evlavie sa se impartaseasca mai des cu Sfintele Taine, cel mai greu canon pentru crestinii de atunci era oprirea pe un timp mai scurt sau mai lung de la Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie. De aceea si Canoanele Parintilor vechi, ca Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nyssa etc. opreau pe cei pacatosi pentru pacatele grele de la Sfanta Impartasanie, uneori pana la 10, 15 sau chiar 20 de ani, si le aplicau la spovedanie cele patru trepte de canonisire: plangerea la usa bisericii, ascultarea, ingenuncherea in pridvorul bisericii si starea impreuna cu credinciosii in biserica. Abia la urma ii primeau la Sfanta Impartasanie (vezi Sfantul Grigorie al Neocezareei, Canonul 11).

Acum, insa, cand credinta a slabit si crestinii cei mai multi zac in adancul nesimtirii si a lipsei de evlavie faita de Sfanta impartasanie cu Trupul si Sangele lui Hristos, cred ca cel mai mare canon pentru indreptarea sufletelor lor este parasirea pacatelor spovedite si lupta cu ele pana la moarte. Iar postul, rugaciunea, milostenia, metaniile si alte nevointe sa li se dea dupa putere, dupa starea lor de sanatate si dupa greutatea pacatelor facute, potrivit cu scumpatatea si iconomia Sfintelor Canoane. Deci, cel mai mare si mai de folos canon la spovedanie este parasirea si ura fata de pacatele facute, precum si plangerea lor pana la moarte. Ca de ii vom opri pe credinciosi numai de la Sfanta si Dumnezeieasca Impartasanie, atatia sau atatia ani, si nu le vom da canon simtt si cu oarecare osteneala, potrivit cu gravitatea pacatelor lor, ei, nemaiavand evlavia si ravna celor dintai crestini pentru cele sfinte, primesc usor departarea de Sfanta Impartasanie si raman in nesimtire fata de pacatele lor.

De aceea, trebuie a-i sfatui si a-i indemna pe credinciosi sa faca canonul cuvenit. Dar mai mult decat toate, sa paraseasca pacatele, ca parasirea pacatelor, dupa Sfintii Parinti, este adavarata pocainta. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca: ” Cel mai cumplit lucru al pacatului este a petrece in pacat si cel mai rau lucru al caderii este a nu se scula din pacat ” ( Cuvant la Proorocul Iona, la Daniil, la cei trei coconi si pentru pocainta, in Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Buzau, 1833).

Asadar, daca cel mai cumplit lucru este a petrece in pacat, apoi cel mai folositor lucru este canonul parasirii pacatului. Daca cel mai rau lucru al caderii este a zace in cadere, apoi cel mai mare si mai folositor canon este a ne ridica din cadere!

98. Astazi se pot aplica intocmai Canoanele stabilite de Biserica?

Sfintele Canoane, atat cele apostolice, cat si ale Sinoadelor ecumenice, locale si ale Sfintilor Parinti, intotdeauna au fost, sunt si vor fi dreptare si calauzitoare ale sufletelor, iar noua tuturor ni se cuvine a ne supune si a pazi dumnezeiestile Canoane cu nestramutare, ” ca cei ce nu le pazesc se supun sub infricosate certari si canonisiri ” (Pidalion, Manastirea Neamt, ed. 1844, fila 8). In cazuri exceptionale sa urmeze porunca ierarhului locului si a duhovnicului.

99. Nu cumva prin acestea crestinii se indeparteaza de Biserica si de Prea Curatele Taine?

Nu Sfintele Canoane sunt pricina departarii crestinilor de Biserica lui Hristos, ci nepazirea scumpatatii si a iconomiei celor randuite de Canoane ii indeparteaza pe preoti si pe popor de Biserica lui Hristos. Sfintele Canoane, dintotdeauna, sunt spre folosul si mantuirea sufletelor, chiar si acelea care au numai valoare istorica si nu se mai pun in aplicare azi: Canoanele istorice ne arata cum au fost puse pe atunci in aplicare de Sfintii Parinti si de conducatorii Bisericii crestine, cand Biserica era atacata de erezii si prigoane. Acest lucru nu este mic spre orientarea celor ce pastoresc azi Biserica lui Hristos, atat in Rasarit cat si in Apus.

Canoanele care contin in ele dogme si legi morale cu nimic nu si-au pierdut valoarea. Ele sunt ca niste faruri de lumina ale Bisericii, spre indreptarea corabiei celei vii care este Biserica lui Hristos, ce pluteste in valurile veacurilor spre limanul mantuirii.

Deci nimeni nu are voie sa invinuiasca Sfintele si dumnezeiestile Canoane pentru rautatea ce stapaneste azi pe cei ce nu au frica de Dumnezeu. Un lucru trebuie tinut minte. Preotii si pastorii sa cunoasca bine scumpatatea si iconomia Sfintelor Canoane si sa le puna in practica dupa vreme si de la caz la caz cu fiecare suflet ranit de pacate. Studentii teologi ar trebui sa cunoasca cat mai bine cum sa aplice scumpatatea si iconomia Canoanelor care s-au pus de Duhul Sfant in Biserica lui Hristos. Mare primejdie este atat pentru preoti cat si pentru pastoritii lor, daca nu cunosc cat de putin Sfintele Canoane, precum si felul cum trebuie sa le aplice. Caci zice Sfantul Ioan Gura de Aur ” ca mare primejdie este pentru un preot a nu cunoaste Canoanele si mare prapastie este acolo unde Canoanele nu stapanesc. De aceea si fiecare episcop, cand se hirotoneste, marturiseste ca va pazi Canoanele Bisericii ” (Canonul 2 al Sinodului VII Ecumenic).

100 Ce ne puteti spune despre spovedania in comun, fara a-si marturisi pacatele individul si fara dezlegare pe capul fiecaruia, ce se practica in unele locuri?

Asemenea spovedanie este necanonica, nu are valoare de Taina, iar pacatele raman nedezlegate. Asemenea practici trebuie cu totul parasite pentru a nu se desfiinta Taina Sfintei Spovedanii si a arunca in osanda atat pe preot cat si pe credincios.

101. Daca cineva ramane in aceleasi pacate dupa marturisire si nu se pocaieste, este vinovat credinciosul sau duhovnicul? In acest caz cum este mai bine sa se procedeze? Sa-l primesca in continuare pentru a nu se deznadajdui sau sa-l trimita la alt duhovnic?

Daca cineva, dupa marturisire, staruie mereu in aceleasi pacate sau si in altele mai grele si daca preotul si-a facut datoria si l-a sfatuit indeajuns sa paraseasca pacatul iar el nu a ascultat, atunci preotul nu este vinovat. Iar daca preotul nu l-a sfatuit indeajuns si nu l-a canonisit dupa legea lui Dumnezeu si din nepasarea lui acela cade in aceleasi sau in alte pacate mai grele, atunci si preotul are pacat si se osandeste ca unul ce nu a pus doctoriile necesare pe ranele pacatelor. Iar daca preotul si-a dat toata silinta sa-l ajute sufleteste pe cel ce petrece in nepasare si nepocainta, insa fara de folos, atunci este bine a-l trimite la alt doctor mai iscusit, poate prin acela ii va da Dumnezeu credinciosului indreptare. Insa nu degraba sa-l departeze de el, ci sa procedeze cu blandele si cu indelunga rabdare, ca sa nu-l arunce in deznadejde.

102. Ce datorii are duhovnicul fata de fiii sai duhovnicesti si ce datorii au fii duhovnicesti fata de dahovnic?

Duhovnicul are marea datorie fata de fiii sai duhovnicesti, de a-i supraveghea, de a-i invata pururea si de a se ruga lui Dumnezeu pentru mantuirea lor. Iar fii duhovnicesti au si ei datoria de a asculta invataturile duhovnicului lor, de a-i cere intotdeauna sfat si binecuvantare pentru toate, de a-si face canonul randuit, de a se sili spre indreptarea lor si de a se ruga pentru parintele lor duhovnicesc.

103. Cum trebuie inteleasa duhovnicia in viata Bisericii Ortodoxe?

Duhovnicia ” este judecatorie interna a sufletului crestin care are imparatia lui Dumnezeu inauntrul sau, avand ca judecator constiinta sa, adica stiinta de sine, in raport cu legile Domnului, cu ajutorul carora preotul poate face deosebire intre bine si rau. Intrucat crestinul nu se poate cunoaste exact pe sine, nici Legea lui Dumnezeu nu o stie pe deplin si nici aplicarea la faptele sale nu o poate face fara partinire. Pentru a-si completa aceasta judecata interna, apeleaza la un judecator extem, asemenea lui, dar superior lui prin harul Duhului Sfant, pe care il consulta si de la care cere ceea ce-i lipseste – iertare, lumina si adevar „. Acesta este duhovnicul, a carui misiune este sa examineze, sa indrume, sa judece in numele lui Hristos, sa dea sentinta dezlegarii sau nedezlegarii pacatelor, neconditionat sau conditionat, toate implinindu-se in cadrul legilor lui Dumnezou date lui de Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, in afara carora nu poate sa fie legare sau dezlegare de pacate, lumina si adevar bisericesc (Ioan 14, 15-30; 15, 1-14; Pnvila Bisericeasca de arhim. Nicodim Sachelarie).

104. Cand are voie credinciosul sa-si schimbe dubovnicul?

Iata ce spun Canoanele in legatura cu aceasta: ” Oricare om isi va lasa duhovnicul sau fara anumita vina si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica impreuna cu acela ce il primeste la el ” (Pravila Bisericeasca de la Govora, cap. 118). In caz ca duhovnicul dupa multa rabdare si sfatuire, nu observa nici o indreptare la credincios, un astfel de penitent trebuie trimis la alt duhovnic, sub motiv ca nu se pricepe a-i vindeca ranele sale sufletesti.

Daca cineva a fost afurisit (exclus din Biserica)de episcopul sau, nu are voie sa fie primit de alt episcop mai inainte de a fi iertat de episcopul sau. Insa el poate sa apeleze la sinod ca sa se apere si sinodul poate da o alta hotarare (Antiohia, 6). Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca ” preotul trebuie sa afuriseasca (sa oprsasca)de la cele sfinte pe cel vinovat cand este randuit de Canoane, ca sa nu se incarce de pacate straine. Ca nu este aceea rabdare ci pricina de pierzare. Ca nu se cuvine a fi noi mai milostivi decat Sfintii Parinti. Arhiereul sau duhovnicul, fiind stapanit de aceleasi pacate ca si cel pe care il spovedeste, sa nu socoteasca ca i se vor ierta lui acele pacate, daca va fi ingaduitor si-i va usura pe pacatosi, calcand legile Domnului. Ci pentru ale sale pacate sa ceara iertarea iar legea lui Dumnezeu sa o aplice cu dreptate. Poate fi ingaduitor numai atunci cand pacatosul se va hotari a se indrepta de la rau si a se smeri intru pocainta ” (Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 9, 30).

105. Cum trebuie sa se procedeze cu acei credinciosi care au savarsit pacate grele si totusi cer cu staruinta Sfanta Impartasanie?

Cu aceia care au pacate grele si totusi cer staruitor Sfanta Impartasanie, iata cum trebuie procedat. Daca se vor spovedi curat, cu mare durere de inima, cu lacrimi si cu cainta, duhovnicul care i-a oprit un timp de la cele sfinte, potrivit Sfintelor Canoane, poate sa le faca acest pogoramant. Adica sa imparta canonul dat si numarul anilor de pocainta in trei parti, dupa cum am spus mai inainte. O parte sa o puna spre milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca nimeni dintre oameni nu este fara de pacat; a doua parte a canonului sa ramana asupra celui ce a savarsit pacatele; iar a treia parte de canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la arhiereu sa lege si sa dezlege, dupa cum zice nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos. (Indreptarea legii, Targoviste,1652). Duhovnicul, pentru a se orienta mai bine in legatura cu scumpatatea si pogoramantul pe care il face de la caz la caz cu cei ce se spovedesc si se pocaiesc, este bine sa citeasca cu intelegere Sfintele Canoane si mai ales canonul 102 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, iar nicidecum sa se bazeze pe priceperea sa, caci ” duhovnicul are putere a lega si a dezlega numai in conformitate cu legea Domnului „.

Asadar canonisirea trebuie facuta numai potrivit cu invatatura Sfintei Scripturi, potrivit cu Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor Parinti, caci altfel spovedania si pocainta nu ar aduce nici un folos credinciosului si nici duhovnicului.

106. Cum trebuie procedat cu acei credinciosi care nu primesc canon la spovedanie? Dar cu cei care sunt bolnavi si nu pot face canonul?

Cei ce nu vor sa primeasca un canon la Sfanta Spovedanie, dupa multa sfatuire, de vor ramane in indaratnicia lor, nu li se poate face dezlegarea de pacate, cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul in invatatura catre duhovnic. Celor bolnavi, insa, li se poate face usurare de canoanele care cer osteneala trupeasca, precum: post, metanie, priveghere, milostenie, daca nu au de unde da etc.; insa pentru osteneala duhului nu sunt scutiti, adica de sfanta rugaciune, cea dintotdeauna, si de multumire catre Dumnezeu pentru suferinta pe care o au. Dupa cum am zis, canonul celor bolnavi se poate schimba, nu insa si obligatia de a ierta, a se ruga si a multumi neincetat lui Dumnezeu pentru toate, caci prin aceasta se vor mantui.

107. De cate ori pe an trebuie sa se spovedeasca mirenii?

Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori simtim nevoia sa ne usuram sufletul de povara pacatelor si sa primim mangaierea harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des cu atata mai bine. De obicei insa, spovedania este legata de cele patru posturi. Porunca a patra a Bisericii invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, in cele patru posturi. Cei mai sporiti in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti ” macar o data pe an ” si anume in Postul Pastilor ( Martursirea Ortodoxa, partea I, intrebarea 90).

108. De cate ori pe an trebuie sa ne impartasim dupa randuiala Bisericii?

Sfanta Impartasanie, fiind strans legata de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, in cele patru posturi, sau cel mai des odata pe luna pentru cei mai evlaviosi si cel mai rar la Sfintele Pasti. Insa numai dupa savarsirea canonului dat. Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda credinciosilor ca se pot impartasi cel mai des de douasprezece ori pe an, la cele douasprezece praznice Imparatesti, cu dezlegarea duhovnicului lor, ” insa cu frica si cu cutremur, ca sa nu luam osanda in loc de hrana si moarte in loc de viata ” (Impartire de grau, Cuvintele 53 si 54).

109. Care sunt conditiile principale pentru a primi cineva cu vrednicie Trupul si Sangele Domnului?

Pregatirea pentru Sfanta Impartasanie este de doua feluri: trupeasca si sufleteasca. In general ea consta din urmatoarele parti:

a. Spovedania, marturisirea pacatelor, fara de care nimeni nu se poate impartasi, nici chiar clericul. Numai copii pana la sapte ani sunt scutiti de spovedanie.
b. Impacarea cu toti oamenii. Nimeni nu se poate impatatasi certat cu cineva si neimpacat, sau avand rautate, ura si gand de razbunare asupra cuiva. Dumnezeu, fiind dragoste, primeste la cele sfinte numai pe cei care iarta si traiesc in dragoste.
c. Infranarea de la mancare de dulce si de la orice pofta si necuratie trupeasca. Sotii sunt datori sa tina cel putn sapte zile de curatie inainte de Sfanta Impartasanie si inca trei zile dupa Sfanta Impartasanie. Credinciosii sunt datori sa tina curatenie si sa posteasca miercurea, vinerea si in cele patru posturi cand se impartasesc. In caz de boala grea, preotul le randuieste un post mai scurt, dupa caz. Cei care se impartasesc intre posturi sunt datori sa posteasca cel putin trei pana la sapte zile, inainte de Sfanta Impartasanie. Crestinii sunt datori sa se infraneze inainte de primirea celor sfinte, de bautura, de tutun, distractii, glume, zavistie, clevetire etc.
d. Implinirea canonului dat de duhovnic. Credinciosii nu se pot impartasi fara invoirea duhovnicului lor si fara implinirea canonului randuit de el la spovedanie, afara de caz de boala sau alte imprejurari grave, cand pot primi cele sfinte in orice situatie s-ar gasi cel in cauza.
e. Rugaciunea. Credinciosii sunt datori sa se roage mai inainte de primirea Sfintei Impartasanii in mod deosebit. Sa citeasca in ajun din Ceaslov, din Psaltine si Acatistier, sa faca dupa putere metanii, inchinaciuni, milostenie la saraci si alte fapte bune. In mod deosebit sunt datori sa citeasca seara, Acatistul Mantuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, Canonul de pocainta, Canonul ingerului pazitor si Canonul Sfintei Impartasanii, iar dimineata cele douasprezece rugaciuni. Dupa primirea celor sfinte, credinciosii trebuie sa citeasca rugaciunile de multumire.

110. In ce imprejurari se pot impartasi credinciosii cu pogoramant, adica exceptional?

Dupa cum am spus cei ce sunt opriti un timp de la Sfanta Impartasanie se pot impartasi cu pogoramant numai in caz de primejdie de moarte, adica de accidente, de operatie, internare in spital pentru mai mult timp etc. De asemenea, femeile insarcinate se pot impartasi in luna a noua, orice oprire canonica ar avea, cu conditia ca dupa nastere sa tina in continuare canonul dat de duhovnic.

111. Care dintre crestini nu se pot impartasi nici chiar inainte de moarte?

Nu pot fi impartasiti nici chiar pe patul de moarte, crestinii ortodocsi care refuza cele sfinte; cei care s-au lepadat de credinta; cei care au parasit Biserica si s-au dus la secte; cei dementi, adica cei care nu pot judeca cu mintea si nu se pot spovedi; cei in agonie care nu au apucat sa fie mai inainte spovediti si impartasti; cei indracti (demonizati); cei care hulesc pe Dumnezeu si Il injura, chiar si pe patul de moarte; cei care au savarsit pacate impotriva Sfantului Duh pana in ceasul mortii si nu s-au pocait; cei deznadajduti care vor sa-si puna capat zilelor; cei cu totul robiti pana la moarte de betie, de grele pacate trupesti, furii de cele sfinte si cei care nu vor sa ierte nici pana la moarte pe aproapele lor.

112. Ce alte sfaturi ne mai puteti da in legatura cu duhovnicul si duhovnicia?

Nici un cleric (duhovnic)nu poate dezlega la spovedanie pe cel legat de altul, decat numai daca cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept si este dezlegat de episcopul sau. Alta invatatura a Bisericii zice asa: ” Cauta sa gasesti un duhovnic bun, duhovnicesc, sa fie invatat si iscusit in fapte, sa cunoasca bine ranele sufletesti ca sa stie sa dea o doctorie cu pricepere „, precum ar fi facut cand ar fi avut o rana trupeasca. Caci s-au vazut multi in ziua de azi careand boala, au omorat duhovniceste pe multi din cei bolnavi, precum zice si Hristos, ” cand un orb povatuieste pe alt orb, amandoi cad in groapa „.

Cand vei gasi un duhovnic bun sa nu te mai duci la altul, caci daca negutatoresti marturisirea nu te poti folosi. Daca te-ai marturisit la un duhovnic de mai multe ori si din pricina ca ai cazut in aceleasi pacate, te rusinezi de el si te duci la altul ca sa te rusinezi mai putin si sa primesti canon mai usor, acestia ” mai rau manie pe Dumnezeu „. Unii crestini obisnuiesc sa caute duhovnici foarte ingaduitori, care iarta fara canon si chiar le dau si Sfanta Impartasanie. Unii ca acestia se pierd pe sine si se fac pierzare si pentru altii, dar ” vremea judecatii (osandei) lor este in veac ” zice Sfanta Scriptura.

Altii uneltesc viclesugul mai cu maiestrie, caci se duc la un duhovnic si spun unele pacate, apoi se duc la zltul si spun alte pacate, talcuindu-le in asa fel incat sa le infatiseze fara adevarata lor vina. Altii spun repede pacatele lor ca duhovnicul sa nu le bage in seama, nici sa cerceteze cu deamanuntul pricinile si urmarile acelor pacate si astfel sa poata fi taimaduiti. Altii, ceea ce este si mai rau, nu voiesc sa le marturiseasca pe toate, ci ascund pe cele mai mari. Toate aceste uneltiri ale diavolului, cauta pe orice cale sa duca la pierzare sufletele oamenilor slabi in credinta.

Duhovnicul nu este decat un martor inaintea lui Dumnezeu si un organ prin care Duhul Sfant lucreaza taina iertarii pacatelor. Duhovnicul talcuieste si aplica legea lui Dumnezeu pentru vindecarea sufletului omenesc. ” Daca duhovnicul constata pe cineva ca nu este sincer, are datoria sa-l respinga de la spovedanie „. Daca nu ar face asa ar insemna ca duhovnicul nu slujeste pe Dumnezeu cu credinta, cu inima curata si devotata. Pocainta este una din cele sapte Taine pe care o lucreaza Duhul Sfant in chip nevazut prin slujba vazuta a duhovnicului. Cand te spovedesti nu cumva sa-ti pleci urechea la glasul diavolului care iti sopteste in minte, zicand: ” Oare ce va zice duhovnicul cand va auzi astfel de pacate? ” Uneori diavolul ii sopteste credinciosului prin oamenii cei rai si barfitori cum ca duhovnicul ar spune altora pacatele de la spovedanie. La aceasta sa-si aduca aminte fiecare de bogatul ce si-a marturisit pacatele sale in mijlocul Bisericii cu glas tare inaintea tuturor celor de fata si, in timp ce si le marturisea, ingerul Domnului ii stergea pacatele lui cele marturisite in fata tuturor, cum spune Sfantul Ioan Scararul in Cuvantul 4 din Filocalia, vol. IX. Sa se stie si aceasta, ca duhovnicul nu poate dezlega pe cel ce nu-l dezleaga Dumnezeu si nici nu poate lega pe cel ce nu s-a legat pe sine prin calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Asadar, in cele spuse pana aici este clar ca nici duhovnicul, afara de pricinile aratate mai sus, nu se poate schimba, nici canonul dat de un duhovnic nu-l poate dezlega altul, cat timp duhovnicul lui traieste. Iar daca cineva se sminteste de vreo slabiciune a duhovnicului sau si nu mai are evlavie la el, atunci, daca are motiv bine intemeiat, se poate duce la alt duhovnic, insa numai cu binecuvantarea duhovnicului dintai. La nou duhovnic este dator sa faca o spovedanie generala din copilarie, ca acela sa-l poatacunoaste bine si astfel sa-i randuiasca un canon potrivit, spre indreptarea lui.

113. In ce conditii se spovedesc si se impartasesc copii? Dar cei batrani si greu bolnavi?

Copiii mici pana la sase-sapte ani, daca sunt botezati, se impartasesc fara spovedanie, la 30 sau 40 zile. Spovedania lor incepe de la varsta de 7 ani. Cei batrani si bolnavi este bine sa se impartaseasca la fel, la trei-patru saptamani, daca nu au vreo oprire de la Sfanta Impartasanie. Daca au pacate cu totul grele, de moarte, Sfintii Parinti randuiesc sa se impartaseasca numai pe patul de moarte sau cum va hotari duhovnicul lor.

114. Cum se cuvine a se spovedi si a se impartasi calugarii, dupa randuiala Sfintilor Parinti? Cat de des se pot impartasi monahii, schimonahii si calugarii bolnavi?

Tot ce am spus pana acum despre aceasta sfanta taina este valabil si pentru calugari. Monahii si schimonahii sunt datori a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului mai des decat mirenii, insa cu pregatirea cuvenita, dupa Sfintele Canoane, si cu dezlegarea duhovnicului lor. Calugarii se pot impartasi cel mai des odatape luna, sau, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul 53 din Impartire de grau, la cele douasprezece praznice imparatesti. Schimonahii, indeosebi cei bolnavi, si batranii se pot impartasi cel mai des odata pe saptamana, dupa traditia noastra manastireasca. Aceasta ne invata si povatuirile din Liturghier, zicand: ” Preoti de popor sa invete pe credinciosii lor ca, in cuget curat, parte barbateasca si femeiasca sa se impartaseasca de va fi cu putinta, la praznicele cele imparatesti de peste an, iar de nu macar in cele patru posturi de peste an, sa se pregateasca de impartasirea cu Sfintele Taine, insa cu cuvenita pregatire si cu invoirea duhovnicului lor sa faca aceasta „.

115. Cum trebuie sa se pregateasca clericii, preotii si diaconii pentru Sfanta Liturghie?

Despre toate acestea scrie pe larg in povatuirile Sfintei Liturghii din Liturghier. In general, clericul de mir este dator sa respecte urmatoarele: Sa se spovedeasca la duhovnicul sau inainte cu o zi de Sfanta Liturghie; sa aiba dezlegare de la duhovnic pentru savarsirea celor sfinte; sa tina curatenie inainte si dupa Sfanta Impartasanie cateva zile; sa fie impacat cu enoriasii sai si cu toti oamenii; sa-si citeasca din timp toate rugaciunile randuite pentru Sfanta Impartasanie; sa faca in ajunul fiecarei sarbatori Vecernia si Utrenia la biserica; sa savarseasca orice slujba, mai ales Sfanta Liturghie, fara graba si cu toata evlavia; sa-si pregateasca din timp prescuri si vin natural pentru cele sfinte; sa-si pregateasca temeinic in cursul saptamanii predica duminicala sau a sarbatorii, prin care este dator sa-si hraneasca duhovniceste enoriasii sai.

116. Care este rolul si importanta predicii in biserica?

Fiecare preot este dator sa catehizeze ” cu timp si fara timp ” pe credinciosii sai, caci ” credinta vine prin auz, iar auzul prin vestirea cuvantului lui Dumnezeu ” (Romani 17, 10). Altfel, poporul piere din lipsa de cunostinta a cuvantului dumnezeiesc, iar preotul va da infricosat raspuns la judecata. Auzi ce spune Dumnezeu prin gura proorocului: ” Fiindca ai lepadat cunostinta si Eu te voi lepada sa nu mai fii preot, caci ai uitat legea Domnului tau ” (Osea 4, 6). Catehezele si predicile, in general, trebuie sa se faca pe temeiul Sfintei Scripturi si dupa invataturile Sfintilor Parinti. Sa fie bine gandite, simtite, traite de preot, ca sa poata convinge si pe credinciosi. Predicile, sa fie calde, mangaietoare, pe intelesul tuturor, presarate cu istorioare practice usor de tinut minte. Sa iasa din inima, ca sa mearga la inima. O mare importanta au, mai ales acum cand s-au inmultit sectele, predicile catehetice cu tema, ca sa stie poporul dreapta credinta ortodoxa si sa se poata feri de cursele sectarilor.

117. In cate feluri este dator a predica preotul?

Preotul este dator a predica in trei feluri si anume: cu cuvantul, cu scrisul si cu viata, dupa invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur. Cu gura este dator sa invete pe credinciosi cuvantul Domnului, dogmele, canoanele si invataturile Sfintilor Parinti. Cu scrisul sau cu mana este dator sa scrie cele ce a invatat din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti. Iar cu viata este dator sa predice prin trairea sa personala, dupa putere, despre cele ce invata, aducandu-si aminte de cuvantul Domnului care zice: ” Cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru Imparatia Cerurilor (Matei 5,16). Cea mai puternica este predica prin viata preotului.

118. Se poste mantui cineva fara duhovnic si fara spovedanie?

Nu. Nimeni nu se poate mantui, nici mireni, nici calugari, nici clerici, fara spovedania pacatelor si fara dezlegarea de la duhovnic, dupa cuvantul Domnului care zice: ” Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele se vor ierta si carora le veti tine, tinute vor fi ” (Ioan 20, 23). Si in alt loc: ” Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer ” (Matei 18, 18). Deci, cum va intra cineva in imparatia cerurilor, nefiind dezlegat pe pamant de pacatele sale? Ca aceasta putere s-a dat numai celor alesi, adica apostolilor, episcopilor si preotilor, iar nu mirenilor. Toti trebuie sa avem duhovnicii nostri si sa ne spovedim regulat, chiar si aceia carora li se pare ca nu au pacate. Asa ne invata Sfantul Apostol si evanghelist Ioan: ” De vom zice ca pacat nu avem, ne inselam pe noi insine si adevarul nu este cu noi. De vom marturisi pacatele noastre, credincios si drept este Dumnezeu ca sa ne ierte noua pacatele noastre si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea ” (I Ioan 1, 8-9). Iar Sfantul Simeon Tesaloniceanul arata, zicand: ” Toti trebuie sa ne pocaim, si mireni si calugari si preti si arhierei. Toti sa ne pocaim (spovedim), ca sa ne mantuim ” (Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 251, Despre Taina Pocaintei). Fara spovedanie, nimeni nu se poate mantui, deoarece ” toti multe gresim ” (Iacob 3, 2). Tot omul este zamislit si nascut in pacate (Facere 8, 21; Psalm 50, 6; Matei 7, 1l; Romani 3, 11). Sfanta Scriptura ne arata ca ” pacatul aduce moarte ” (Iacob 1, 15)si ca ” nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu „.

Deci sa tinem minte ca ” pacatul este calcarea Legii lui Dumnezeu si este uraciune si necuratie inaintea Lui ” si ca mania Domnului vine asupra celor rai si pacatosi care mor nespovediti si fara pocainta. Pacatosii, prin spovedanie si pocainta, intorc mania cea dreapta a lui Dumnezeu si capata mantuirea sufletelor lor.

119. Duhovnicul poate opri de la lucrarea celor sfinte pe un cleric? Ce trebuie sa faca duhovnicul in aceasta situatie?

Cele mai mari pacate facute de clerici, adica lepadarea de credinta ortodoxa, uciderea, desfranarea, profanarea celor sfinte (ierosilia, sacrilegiul)etc., trebuie sa fie spovedite numai la arhierei, precum si alte pacate grele care nu le pricepe duhovnicul, facandu-se toate cu sfatul arhiereului, pentru ca lucrarea duhovniciei este mai ales a arhiereului. Duhovnicul nu poate opri de la savarsirea celor sfinte pe vreun diacon sau preot, pentru orice pacat, ci trebuie sa-l trimita la episcopul locului sau la Sfantul Sinod, dupa regula Bisericii noastre Ortodoxe.

120. Ce parere aveti despre acei clerici care dau prea des si fara cercetarea cuvenita Sfanta Impartasanie la credinciosi?

Preotii care dau Sfanta Impartasanie credinciosilor fara cercetarea cuvenita si fara canonisire sunt datori sa citeasca cu atentie Povatuirile din Liturghier care privesc pregatirea sufleteasca si trupeasca a credinciosilor pentru Sfanta Impartasanie. Preotii sunt datori sa cunoasca bine Sfintele Canoane si practica Bisericii Ortodoxe, iar la nevoie sa consulte pe episcopul locului, pe care sunt datori sa-l asculte toata viata.. Preotii trebuie sa citeasca invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur despre felul cum trebuie data Sfanta Impartasanie. Iata ce zice el in Cuvantul 55 din cartea sa Impartire de grau ” Nu mica munca zace asupra voastra, preotlor, daca stiind la cineva vreo rautate ii vet ingadui sa se impaartaseasca de Masa aceasta. Sangele lui Hristos din mana voastra se va cere. Macar vreun voievod de-ar fi, macar eparih, macar cel incoronat cu coroana, daca cu nevrednicie se apropie (de cele sfinte), opreste-l. Mai mare stapanire ai tu decat acela… ca decat cel indracit mai rau este cel ce a pacatuit si se apropie. Ca acela, pentru ca este indracit, nu se munceste; iar acestia cand se apropie cu nevrednicie, la munca vesnica se dau. Deci nu numai pe acestia sa-i oprim, ci in scurt pe toti care ii vom vedea ca se apropie cu nevredrnicie. Nici unul sa nu ia ca Iuda, ca sa nu patimeasca ca Iuda „. Si iarasi zice: ” Nu da sabie in loc de hrana. Ci macar din nebunie de va veni acela sa se impartaseasca, opreste-l. Sa nu te temi. Teme-te de Dumnezeu nu de om. Iar daca tu nu indraznesti sa-l opresti, ada-l la mine. Nu voi ingadui sa se faca acestea. De suflet ma voi desparti mai inainte decat voi da Sange stapanesc cu nevrednicie. Si sangele meu tot il voi varsa, mai inainte decat voi da Sange asa de infricosat celui caruia nu i se cuvine. Iar daca mult iscodind cineva nu a stiut pe cel rau, nu este nici o vina „.

De aceea, duhovnicul trebuie sa fie cu mare grija la spovedanie, socotind bine pe cine trebuie sa opreasca si cui sa-i dea cele sfinte cu vrednicie. Daca cineva duce o viata imorala si cauta prin inselaciune sa primeasca Sfanta Impartasanie, va intra satana in el (Ioan 13, 27), asemanandu-se lui Iuda. Daca cineva este pe patul de moarte si nu mai poate vorbi i se poate da Sfanta Impartasanie pe marturia celor din jurul sau, cum ca bolnavul este om credincios, ca s-a spovedit regulat si a dorit cele sfinte. Cel mai mare pacatos, daca pe patul de moarte se spovedeste, plangand amar, asemenea talharului de pe cruce, poate fi impartasit. Iar daca cineva nici pe patul de moarte nu vrea sa se impace cu aproapele, sau refuza cele sfinte, nu trebuie sa fie impartasit.

In ce priveste purtarea Sfintelor Taine de catre mireni, chiar cu voia preotului, iata ce spune Pravila Bisericeasca: ” Preotul care va da Sfanta Taina a lui Dumnezeu (Impartasania), citetului celui destoinic, sau omului simplu sa o poarte ei incoace si incolo pentru oarecare treburi, iar nu insusi preotul sa o poarte cu frica de Dumnezeu, unul ca acela sa se pocaiasca trei ani ” (Pravila Bisericeasca de la Govora, 35). Si iarasi: ” Preotul care va impartasi pe orice om, fie mic, fie mare, tanar sau batran, pana ce nu va lua stire despre dansul de la duhovnicul lui de este destoinic sau nu, unul ca acesta sa se izgoneasca din preote, adica sa se pocaiasca cinci ani; iar daca din neglijenta va impartasi, chiar de-ar fi cocon mic, sapte ani sa aiba pocanie ” (op. cit., 35). ” Nu este ingaduit a se tine Sfintele Taine, in casa, mai ales in familie, sau a le purta la sine si din indelungarea de vreme sa se neglijeze pastrarea lor, ci numai la biserica pe Sfanta Masa sa se pastreze cele sfinte; caci credinciosii cand trec pe langa biserica se inchina lui Hristos. In vreme de nevoie, de persecutii, de foc, de cutremure sau cand se duc cele Sfinte la bolnavi acasa, poate preotul sa ia cu sine cele sfinte, dar si atunci cu mare cinste si grija, pe cat posibil mergand cu ele ca la vohodul cel mare, cu lumanarea aprinsa inainte, fara a cauta vreun castig lumesc ” (Sfantul Simeon Tesaloniceanul, cap. 9).

” Nu ce cuvine a liturghisi prin case particulare de catre episcopi sau preoti ” (Laodiceea, 58). Deoarece al VI-lea Sinod Ecumenic supune caterisirii pe preotii care slujesc si boteaza prin paraclise, care sunt in casele particulare, fara invoirea episcopului, si noi hotaram aceasta. Caci pe cand Sfanta Biserica Ortodoxa indrepteaza cuvantul adevarului si pastreaza adevarul si invata moralitatea vietuirii, apoi este urat si necuvios intru ascultare si anarhie (clericii)furisandu-se prin case, sa rupa buna randuiala si sa o umple de multa tulburare si sminteala. Pentru aceasta prezentul sinod, de acord cu Sinodul Ecumenic al VI-lea, canonul 31, a hotarat sa fie lepadati din cler cei ce liturghisesc prin paraclise, care sunt prin case, lepadarea din cler facandu-se de catre episcopul locului. Iar daca unii dintre acestia patrund in case si vor indrazni sa liturghiseasca fara voia episcopului, aceia sa se cateriseasca, iar mirenii care sunt partasi acestora sa se supuna afurisirii (Ibidem l, 2,12).

121. Spun Sfintii Parinti ca cel mai greu se mantuiesc clericii, adica arhiereii, preotii si duhovnicii. Ce ne puteti spune in aceasta privinta?

Sfintii si dumnezeiestii Parinti spun intr-adevar ca cu anevoie se vor mantui preotii, duhovnicii si toti pastorii de suflete. Datoriile pastorilor de suflete sunt multe si grele, fata de sine, fata de familie, fata de clericii care depind de ei si cu care colaboreaza in slujba Domnului, precum si fata de poporul incredintat lor spre a-l duce spre mantuire si multi pastori se lasa inselati de lacomie, care este radacina tuturor pacatelor (I Timotei 6, 10), prin care smintesc pe credinciosi si nedreptatesc pe colaboratorii lor, preoti, diaconi, cantareti etc. Toate veniturile bisericii sunt o proprietate a lui Dumnezeu, iar preotul nu este decat un iconom al lor si este obligat sa le imparta cu dreptate la toti cei ce au nevoie si merita impartasirea din ele. Cel ce este nedrept fata de colaboratorii sai se pedepseste cu afurisirea din slujba sa si daca nu se indreapta se cateriseste, ” ca unul ce a ucis pe fratele sau ” (Const. Apostolice, 9).

Ce pot sa spun eu mai mult in aceasta privinta? Fiecare preot duhovnic si pastor de suflete stie mai bine decat mine ce are de facut. Deci, sa-i ajute Dumnezeu sa-si indeplineasca datoriile fata de Hristos, fata de familie, fata de sine, fata de societatea in care traieste si mai ales fata de sufletele incredintate lui spre mantuire, spre a dobandi cat mai multi pentru imparatia lui Dumnezeu.

122. Ce trebuie sa faca pastorii de suflet pentru a dobandi Imparatia lui Dumnezeu?

Trei sunt lucrurile de capetenie pentru mantuirea sufletelor noastre: credinta dreapta in Dumnezeu, faptele cele bune si smerenia. Adica, cand vom lucra cu poruncile lui Hristos sa zicem in inima noastra ” ca slugi netrebnice suntem fiindca nu am facut decat ceea ce, eram datori sa facem, dupa cum ne invata Domnul ” (Luca 17, 10).

Up near the roof of heaven …

Humility is my religion …

Divine Inspiration..

My heart beats close to the sky …

Divine Simplicity..

Closeness to God, make me better..